Refacerea danturii a devenit un subiect de interes pentru toate acele persoane care își doreau o schimbare radicală în ceea ce privește aspectul și funcționalitatea dinților, de asemenea este un subiect de interes și pentru acele persoane care sperau la soluții care să le poată reda zâmbetul mult dorit.
În ziua de astăzi, stomatologia oferă nu una, ci mai multe soluții pentru refacerea danturii și chiar pentru restaurarea totală a acesteia. Cele mai multe persoane sunt de părere că odată ce dinții naturali nu mai pot fi salvați, singura opțiune este proteza mobilă, însă acest lucru este fals! Implanturile dentare vin în ajutorul nostru și ne redau zâmbetul mult visat, indiferent de vârstă sau de numărul dinților pierduți.
Această tehnică de refacere a danturii este una cu o durată de viață mare, care asigură funcționalitatea dinților. Implanturile dentare reprezintă, de fapt, o rădăcină artificială, care se plasează în locul unui dinte lipsă, aceasta arată și se simte exact ca dinții naturali. Astfel, fie că ai nevoie de înlocuirea unui singur dinte, fie că ai nevoie de înlocuirea mai multor dinți, implanturile dentare pot fi soluția potrivită pentru refacerea zâmbetului tău.
Printre beneficiile implanturilor dentare se numără confortul. Pentru cei care folosesc proteze mobile, care se fixează cu adeziv, metoda implanturilor înseamnă o mare schimbare deoarece cu implanturile dentare dinții sunt ficși, iar persoana poate vorbi, mânca și zâmbi cu mai multă încredere. De asemenea, implanturile dentare protejează dinții sănătoși. Atunci când un pacient are nevoie de înlocuirea unui dinte lipsă, implantul dentar inserat în os nu afectează dinții vecini, așa cum se întâmplă în cazul punților dentare.
Pentru ca un implant dentar să poată țină locul unui dinte lipsă, acesta are nevoie și de aplicarea unei coroane dentare, care înlocuiește coroana naturală a dintelui preluând atât funcția masticatorie, cât și cea estetică. Coroanele dentare se realizează din ceramică sau din schelet metalic și înveliș ceramic. Acestea pot fi folosite și pentru refacerea dinților naturali care nu mai pot fi restaurați cu ajutorul materialelor compozite, de exemplu, pentru refacerea dinților fracturați, afectați de bruxism sau a celor care suferă de abraziuni.
Coroanele dentare împiedică dinții să migreze și îmbunătățesc vizibil fizionomia feței și forța mușcăturii. De aceea, ele pot fi folosite de către medicii proteticieni pentru a reda zâmbetul pacienților care, în timp, nu vor mai face diferența între coroanele dentare și dinții naturali. Culoarea ceramicii utilizate pentru realizarea coroanelor dentare este una asemănătoare culorii naturale a dinților, culoarea poate fi modificată în funcție de preferințele fiecărui pacient în parte, astfel încât coroanele dentare să se potrivească perfect cu restul dinților.
Conform Asociației Canadiene de Somatologie coroanele dentare rezistă, în general, aproximativ 10 ani, însă dacă acorzi o atenție mare îngrijirii orale, controalelor stomatologice regulate și alimentelor pe care le mănânci acestea pot avea o durată de viață mult mai mare.
Există unele cazuri în care refacerea danturii constă în corectarea micilor imperfecțiuni de la nivelul dinților, de exemplu: fisuri dentare, lungimea diferită a dinților și dorința alinierii acestora, sau chiar și modificarea culorii zâmbetului. În toate aceste cazuri sunt recomandate fațetele dentare, acestea pot reface aceste mici afecțiuni, iar pacientul se poate bucura de un zâmbet perfect.
Fațetele dentare reprezintă un strat subțire de ceramică ce învelește partea exterioară a dintelui. Un astfel de tratament este unul complet nedureros și, datorită tehnologiilor moderne, unul care se poate realiza într-un timp scurt. Fațetele dentare redau frumusețea dinților și creează o dantură fără reproș.
Deși foarte multe persoane consideră că fațetele dentare nu sunt o opțiune deoarece oferă un aspect nu foarte natural din cauza culorii ce nu se potrivește cu dinții naturali, nu trebuie să ne facem griji! Culoarea fațetelor dentare se stabilește împreună cu medicul protetician astfel încât să se potrivească perfect cu fizionomia feței și, desigur, cu dinții naturali și dorința pacientului.
În ziua de astăzi trebuie să uităm de expresia ,,Nu se poate!” Este foarte important să înțelegem faptul că stomatologia este un domeniu foarte dinamic și în pas cu evoluția tehnologiei. Refacerea danturii este o opțiune atât pentru pacienții care au nevoie de înlocuirea unui anumit număr de dinți lipsă, cât și pentru pacienții care își doresc să îndrepte micile imperfecțiuni care oferă disconfort. Orice problemă stomatologică are o soluție potrivită, de aceea este recomandat să discuți cu medicul stomatolog despre refacerea zâmbetului tău!
Sursă FOTO: Pixabay